

Miercuri, 18 aprilie, seria de dialoguri cu tinerii privind importanța implicării democratice și participarea la Alegerile Europene a continuat cu o vizită la Colegiul Național „George Coșbuc” din Năsăud. Împreună cu Ioana Ciunterei, reprezentanta partenerului Consiliul Județean al Tinerilor Bistrița-Năsăud, și Sofia Rus, am avut ocazia să discutăm cu elevii liceului care urmează să voteze pentru prima dată la Alegerile Europene din 9 iunie 2024.
Această activitate face parte din seria educativă „Primul meu vot”, un proiect ce are ca obiectiv sensibilizarea tinerilor cu privire la importanța participării la viața democratică și implicarea activă în comunități. Membrii Consiliului Județean al Tinerilor Bistrița-Năsăud, pregătiți temeinic de echipa EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud, organizează aceste dialoguri publice cu liceenii, explicând pe înțelesul lor semnificația fiecărui vot și rolul esențial pe care tinerii îl au în modelarea viitorului Europei.
Discuțiile interactive au oferit elevilor informații esențiale despre funcționarea instituțiilor europene și despre responsabilitatea lor civică. Mulțumim tuturor participanților și profesorilor pentru sprijinul în promovarea valorilor democratice și europene.