

La 26 mai, Comisia Europeană a lansat noile acțiuni de sprijinire a redresării, rezilienței și diversității sectoarelor culturale și creative, adoptând planul de lucru pentru primul an al programului Europa Creativă 2021-2017.
În anul 2021, acest program va avea astfel un buget de aproximativ 300 milioane de euro pentru sprjinirea profesioniștilor și artiștilor din toate sectoarele culturale în dezvoltarea unor colaborări interdisciplinare și transfrontaliere care să contribuie la lărgirea spectrului de oportunități și la atingerea unor categorii cât mai variate de public.
Pe baza acestei alocări urmează să se lanseze primele cereri de propuneri incluse în noul program. Cererile vor fi deschise tuturor organizațiilor active în sectoarele culturale și creative relevante.
Privind bugetul programului pentru cei șapte ani acoperiți, acesta a crescut cu 63% față de perioada percedentă, ajungând la 2.4 miliarde de euro. Programul Europa creativă vizează, de asemenea, creșterea competitivității sectoarelor culturale, sprijinind totodată eforturile acestora de a deveni mai ecologice, mai digitale și mai favorabile incluziunii. Se acordă o atenție deosebită consolidării rezilienței și redresării sectoarelor culturale și creative în contextul pandemiei de COVID-19.
Între acțiunile acoperite de programul Europa Creativă regăsim și următoarele:
-Un sistem de sprijinire a traducerii operelor literare și a dezvoltării parteneriatelor în domeniul editorial;
-Premiile UE în domeniile literaturii, muzicii, arhitecturii și patrimoniului cultural, precum și inițiativele „Capitalele europene ale culturii" și „Marca patrimoniului european";
-Consolidarea accesibilității și vizibilității operelor audiovizuale europene dincolo de platforme și frontiere;
-Laboratorul pentru inovare creativă — încurajarea abordărilor inovatoare în ceea ce privește crearea, distribuția și promovarea conținutului în diferite sectoare
-Promovarea alfabetizării mediatice, a pluralismului și a libertății ca valori europene.
Pentru mai multe informații privind acest program accesați aici