

Participanții au discutat despre importanța patrimoniului cultural local în context european și despre modalitățile prin care acesta poate fi valorificat prin activități interactive, educative și participative. Totodată, au fost abordate oportunitățile de dezvoltare a competențelor-cheie și a competențelor specifice dobândite prin implicarea în activități de voluntariat, precum comunicarea, lucrul în echipă, organizarea de evenimente, creativitatea și implicarea civică.
Întâlnirea a oferit voluntarilor ocazia de a se familiariza cu activitățile pe care urmau să le desfășoare în cadrul Zilelor Medievale, de la ateliere creative și acțiuni informative până la activități educative dedicate publicului participant. Prin implicarea lor, tinerii contribuie la animarea evenimentului și la crearea unor experiențe interactive pentru comunitate și vizitatori.
Activitatea face parte din campania integrată de informare „Europa la firul ierbii”, inițiată de Centrul EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud, care își propune să aducă valorile europene mai aproape de cetățeni prin activități desfășurate direct în comunitate. Prin astfel de inițiative, patrimoniul local este pus în valoare în context european, iar voluntariatul devine un instrument important de învățare, implicare și participare activă la viața comunității.
Centrul EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud continuă să susțină dezvoltarea unei rețele active de voluntari și să promoveze activități care contribuie la consolidarea spiritului civic, la valorizarea patrimoniului cultural și la apropierea comunității de valorile și oportunitățile oferite de Uniunea Europeană.