În cadrul Campaniei de implicare și multiplicare „Construim împrEUnă”, evenimentul „Cafeneaua Europeană” a reunit, la nivelul județului Bistrița-Năsăud, comunicatori, multiplicatori și jurnaliști din regiunea Poarta Transilvaniei, într-un spațiu dedicat dialogului și schimbului de idei privind viitorul comunicării europene la nivel local.
Discuțiile au vizat noua generație de centre EUROPE DIRECT pentru perioada 2026–2030 și direcțiile strategice prin care Centrul EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud își va continua misiunea de a facilita legătura dintre cetățeni și Uniunea Europeană. Accentul a fost pus pe consolidarea unei comunicări accesibile, transparente și bazate pe informații verificate, precum și pe combaterea fenomenului dezinformării.
Activitățile viitoare vor urmări stimularea implicării active a cetățenilor în viața democratică, cu o atenție deosebită acordată tinerilor, comunităților din mediul rural și micilor producători locali. Prin aceste demersuri, centrul își propune să contribuie la o mai bună înțelegere a modului în care politicile și deciziile europene influențează viața de zi cu zi a cetățenilor – de la educație și oportunități pentru tineri, la dezvoltare locală și accesarea fondurilor europene.
Prin organizarea de întâlniri directe, dezbateri și activități interactive, EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud urmărește să încurajeze dialogul deschis, participarea civică și exprimarea opiniilor, contribuind astfel la consolidarea unei comunități informate, active și conectate la valorile europene.
Evenimentul „Cafeneaua Europeană” reconfirmă rolul esențial al centrelor EUROPE DIRECT în apropierea Uniunii Europene de cetățeni și în sprijinirea unei democrații participative la nivel local, continuând eforturile de a construi împreună o comunitate mai implicată și mai bine informată.