EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud a organizat, la 15 ianuarie 2026, o întâlnire dedicată producătorilor și meșteșugarilor locali, inclusă într-o serie mai amplă de dialoguri tematice, având ca obiectiv aducerea mai aproape a oportunităților oferite de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea activităților economice locale.
Întâlnirea a avut loc la Casa Argintarului – sediul EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud, într-o atmosferă relaxată și deschisă, care a încurajat dialogul și participarea activă. Discuțiile s-au desfășurat față în față, într-un format adaptat nevoilor și preocupărilor producătorilor și meșteșugarilor prezenți, punând accent pe exemple concrete și experiențe reale. Discuțiile s-au concentrat asupra unor oportunități concrete oferite de Uniunea Europeană, relevante pentru producători și meșteșugari, precum: dezvoltarea competențelor profesionale și antreprenoriale; facilitarea accesului pe piețe europene și internaționale; posibilități de finanțare europeană pentru extinderea, diversificarea și consolidarea activităților economice, cu un accent deosebit pe mediul rural.
Întâlnirea a încurajat dialogul deschis, gândirea critică și schimbul de experiențe, contribuind la o mai bună înțelegere a modului în care direcțiile și politicile Uniunii Europene pot răspunde unor nevoi locale punctuale. În cadrul discuțiilor au fost abordate și teme legate de politicile Comisiei Europene, progresele înregistrate la nivel european și relevanța acestora pentru comunitățile locale. Publicul participant a inclus producători și meșteșugari locali, precum și persoane interesate de domeniul dezvoltării economice și de oportunitățile europene, inclusiv multiplicatori și viitori multiplicatori de informație europeană.