

De Ziua Europei, municipiul Bistrița a fost gazda unui eveniment dedicat valorilor europene, creativității tinerilor și implicării civice, prin inițiativa „EU în Poarta Transilvaniei – Bistrița-Năsăud”, organizată de EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud. Evenimentul a marcat punctul culminant al campaniei desfășurate de-a lungul mai multor luni și a reunit elevi, profesori, artiști, instituții locale și organizații ale societății civile.
Evenimentul a fost găzduit de Soho Music Hall și a adus în prim-plan creativitatea tinerilor prin expoziții, momente artistice și un dialog deschis despre viitorul Europei.
În cadrul festivității de premiere, au fost recunoscute și apreciate contribuțiile remarcabile ale participanților la cele două concursuri organizate de EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud:
Concursul de creație „Descoperă UE prin artă”, destinat elevilor, studenților și tinerilor artiști, a adus pe scenă lucrări care reflectă valorile europene. La secțiunea Sculptură/Modelaj/3D, premiul special a fost acordat elevei Monda Diana Andreea, de la Liceul Teoretic „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului, coordonată de prof. Virginia Vărărean. La secțiunea Pictură, premiul I a fost acordat elevelor Ștef Dorothea și Epure Iulia Alexandra. Lucrările acestora au fost apreciate pentru creativitate și mesajul european transpus prin culoare și simboluri vizuale.
Concursul de talente „Ne descoperim împreună” a evidențiat performanțele artistice ale tinerilor din județ. Premiul I a fost câștigat de Veronica Mureșan, cu un moment de street dance. Pe locul al II-lea s-au clasat Maria Pop și Rareș Florian, cu un duet muzical, dar și Darius Mihăilă, la chitară electrică. Locul al III-lea a revenit Karinei Muntean, interpretă și compozitoare.
Momentele artistice au fost completate de duetele Maria și Florian, Teodora și Șerban, care au emoționat publicul prin muzică live, în timp ce trupa Bësmeth a susținut un recital de excepție. Atmosfera s-a încheiat într-o notă caldă și plină de umor, grație prezenței binecunoscutei artiste Ada Milea.
Evenimentul a fost posibil cu sprijinul partenerilor locali: Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Soho Music Hall, Consiliul Județean al Tinerilor Bistrița-Năsăud, Association d’amitié franco-roumaine Franche-Sylvanie, ARFA – Asociația pentru Resurse Francofone Active, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Liceul de Arte „Corneliu Baba” Bistrița, Transilvania Print și Departamentul de Administrație și Management Public – Extensia Bistrița.
Prin acest eveniment, comunitatea locală a reafirmat, prin artă și dialog, valorile fundamentale ale Uniunii Europene: libertatea, solidaritatea, diversitatea culturală și implicarea activă a cetățenilor. Europa nu este doar un proiect instituțional, ci o realitate vie, construită zi de zi de comunități ca cea din Bistrița-Năsăud.