Tabăra de vară europeană „ValUE”

Via Transilvanica – Drumul care Unește!
iulie 18, 2024
Europa la firul ierbii: Festivalul ArtCast Teleki 2024
august 18, 2024
 

Tabăra de vară „valUE” a reunit tineri de la Liceul de Arte „Corneliu Baba” din Bistrița și Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani” din Chișinău, oferindu-le o platformă de dialog și învățare reciprocă privind importanța respectării valorilor europene. Evenimentul a avut loc la Bistrița și a fost dedicat dezvoltării abilităților practice și sociale ale participanților, în spiritul Anului European al Competențelor.


Pe parcursul taberei, tinerii au participat la o serie de ateliere creative, în cadrul cărora au transpus în opere artistice priorități și strategii europene, cum ar fi Pactul Verde European. Activitățile au fost centrate pe subiecte precum solidaritatea, buna vecinătate și dezvoltarea sustenabilă, subliniind angajamentul comun față de viitorul european.