

Împreună cu Tasuleasa Social, experți din lumea academică și mediul de afaceri am discutat ieri, soluții pentru dezvoltarea durabilă a localităților rurale și rutelor turistice.
”Via Transilvanica - Pactul verde european de pe hârtie pe macadam” - acesta a fost tema prezentării interactive prin intermediul căreia am exemplificat modul concret în care ”legământul” Statelor Membre ale UE de a face din Europa ”cel mai verde” continent poate deveni realitate. Câteva teme de reflexie menționate de Tășuleasa Social ca urmare a dialogului din cadrul atelierului:
➡ ”Fluxul de oameni care deja parcurg Via Transilvanica este unul impresionant, dar trebuie să ne întrebăm când acesta va deveni nesustenabil. Și e bine să ne întrebăm asta cât mai repede cu putință.”
➡ ”Via Transilvanica satisface multe din calitățile unui proiect sustenabil, care se potrivește vremurilor și rămâne un subiect interesant de cercetare, în continuare. Suntem curioși ce vom mai descoperi pe acest drum care unește și transformă.”
Evenimentul găzduit de Asociația Tășuleasa Social în campusul din Pasul Tihuța a fost organizat de către consorțiul ReCoN-ect, Facultatea de Știința și Ingineria Mediului din cadrul UBB, ICPE Bistrița, Tășuleasa Social și Clusterul CLEMS.