

Având ca obiectiv reducerea efectelor sociale negative determinate de răspândirea coronaviruslui SARS-CoV-2, aceste măsuri vor fi finanțate de către Uniunea Europeană și Guvernul României.
Solicitanții eligibili vor fi angajatorii care activează în sectorul agro-alimentar, care încadrează în muncă, cu normă întreagă, persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani, înregistrați ca șomeri în evidența Agențiilor pentru Ocuparea Forței de Muncă Județene. Prin intermediul acestui nou program, solicitanții menționați mai sus vor putea solicita maximum 2.250 ei/ lună/ angajat, cu precizarea că pentru posturile a căror cerințe presupun studii medii se vor putea solicita maximum 3.500 lei/lună/angajat, iar pentru cele a căror cerințe presupun studii superioare se vor putea solicita maximum 6.000 lei/ lună/ angajat. Practic prin aceast program angajatorii care activează în sectorul agroalimentar, care încadrează în muncă, cu normă întreagă, persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani, înregistrați ca șomeri, vor putea beneficia lunar pentru o perioadă de maximum 18 luni, începând cu data intrării în vigoare a actului normativ și a mecanismului de implementare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2023, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, de o sumă reprezentând echivalentul a 75% din salariul angajatului.
Pentru mai multe informații accesați: https://mfe.gov.ro/ordonanta-de-urgenta-privind-adoptarea-unor-masuri-de-sprijin-din-fonduri-externe-nerambursabile-in-sectorul-agro-alimentar/ .